Timp de 8 luni, la sfatul avocatului meu, am ales sa nu vorbesc despre cele intamplate, sa tin in mine toata durerea si umilinta, totodata neincetand a spera ca adevarul va iesi la lumina. Ca dovada decizia de vineri, 25 Aug 2017, a Tribunalului Bucuresti, care imi permite sa ma intorc la Spitalul Clinic de Urgente pentru Copii Marie Curie.
Insa agitatia din ultimele doua zile, cu care a fost intampinata acesta hotarare a Instantei, contrar asteptarilor, ma nedumireste complet. Nu este ADEVARUL obiectivul suprem al actului de justitie? De ce aceasta desfasurare de forte pentru un simplu medic ortoped pediatru? Pe cine am incomodat atat de tare? Si cu ce? Facandu-mi meseria cu drag, dincolo de norma si programul de lucru? Gasind solutii in cazuri respinse sau redirectionate catre mine de omologii mei?

Sunt astazi in pozitia de a ma intreba cine-mi mai sunt prietenii. Medicii titulari, cu care am petrecut mai mult timp decat cu propria-mi familie, ajung sa scrie memorandumuri impotriva intoarcerii mele la spital? Pe toti i-am ajutat inca de la venirea in Spitalul Clinic de Urgente pentru Copii Marie Curie. In perioada rezidentiatului lor am facut eforturi sa isi insuseasca toate cunostintele necesare, astfel incat inca din anul III sa fie la nivelul unor medici specialisti. I-am sprijinit sa practice medicina in Bucuresti, avand discutii cu conducerea spitalului si intervenind personal la Ministerul Sanatatii pentru a ii ruga sa fie de acord cu scoaterea posturilor la concurs. I-am acceptat la doctorat si toti sunt acum doctori in medicina. In plus, toate veniturile pentru cercetare, care mi s-ar fi cuvenit de-a lungul carierei, le-am cedat la fondul comun pentru a ajuta doctoranzii, care, altfel, ar fi trebuit sa plateasca din buzunarul propriu. O parte din medicii specialisti si rezidenti au participat alaturi de mine la interventii operatorii in privat iar sumele cuvenite le-am impartit in mod egal cu acestia…ce chirurg mai face asa ceva? Rezidentii pe care i-am mentorat si carora le-am transmis toate cunostintele mele in timpul interventiilor chirurgicale – in care am facut cea mai buna echipa de fiecare data – astazi decid ca nu mai au ce invata de la mine? Apropo, pe medicii rezidenti din anul I nici nu-i cunosc …si sunt deja impotriva mea?
Mai mult decat atat, se anunta in premiera niste masuri exceptionale – restrictia anumitor tratamente inovative si standardizarea tuturor interventiilor chirurgicale prin protocoale terapeutice. Aceste protocoale erau necesare mai demult insa este nevoie si de centre de cercetare si inovatie cu dotare si personal abilitate.

De 8 luni mi se pune la indoiala intreaga cariera, fiind aratat cu degetul pentru ceea ce pana mai ieri eram laudat (sau invidiat). Si anume dorinta tenace de a gasi solutii si a rezolva cele mai dificile cazuri. Nu sunt inventator si nu asta mi-am propus. Am vrut doar sa fac bine in jurul meu…inca vreau. In 42 ani de medicina nu am avut nici macar o acuzatie de malpraxis. Si deodata totul se naruie…de ce? O mama care timp de 18 ani a adus copilul la control, dupa interventiile facute la varsta frageda, decide brusc ca i-am ‚ciumpavit’ fiica si declanseaza un scandal mediatic urias. A doua zi sunt ridicat de la spital cu mascatii, arestat si prezentat ca fiind un monstru care face experimente pe copii si care ia spaga, fara sa mi se acorde nici cea mai mica prezumtie de nevinovatie! Oare cati dintre dumneavoastra pot gestiona emotional, moral, fizic atata nedreptate si minciuna, atatea calomnii si acuze nefondate?

Nu as fi crezut vreodata ca viata ma va duce in aceasta situatie…nimeni nu merita sa treaca printr-o astfel de experienta dramatica. Pentru ca nu ai cum sa ramai neschimbat. Nu ai cum sa mai fii la fel. Chiar si dupa ce se va face lumina in ceea ce ma priveste, eu nu am cum sa uit …durerea o sa ma insoteasca mereu, stiu de pe acum. Insa imi iubesc enorm meseria, este tot ce stiu sa fac si imi doresc sa practic medicina in continuare, tot la mine in tara.

Am incercat sa gasesc raspuns la intrebarile „Cine ma persecuta si de ce?” si „Cine castiga si pierde in acest context?”. Eu cred ca, alaturi de mine, pierd parintii copiilor care au nevoie de interventii urgente, pe care nu si le-ar permite fara existenta chirurgiei ortopedice la noi in tara – specialitate care exista astazi datorita eforturilor demarate de profesorul Pesamosca si continuate de mine ulterior. Facand parte din comisia de aprobare a formularelor E112, inteleg ca incapatanarea mea, de a opera aici cazurile complexe si a aduce, astfel, economii la bugetul Casei Nationale de Sanatate, a deranjat… Insa cum se poate asa ceva?! De ce de cand nu mai sunt eu in comisie s-a cheltuit de 6 ori mai mult pe operatiile in afara tarii, cand pacientii puteau fi la fel de bine tratati de medicii romani? Mai mult decat atat, daca ar fi fost implementate cele două programe naționale propuse inca din 2015 de Asociația Română a Traumatologilor și Ortopezilor Pediatri – cel de screening, depistare și tratament al displaziei de dezvoltare a șoldului și cel de screening școlar, care să depisteze scolioza de la 1 la 18 ani – am fi adus economii de milioane de euro in sistemul medical.

Tot ce se intampla este de neinteles pentru mine si tot ce imi doresc este sa lasam Justitia sa-si spuna cuvantul. Pentru ca inca nu mi-am pierdut speranta ca adevarul va iesi la iveala si ca vinovatii vor plati.

Profesor Dr. Gheorghe Burnei, 30 August 2017