Cu toții auzim povești de la prieteni sau persoane cunoscute cum că achiziția utilajului nu a fost una înțeleaptă sau că mai grav au fost înșelați. Din păcate sunt dese cazurile în care cumperi un utilaj second hand, iar după ce faci achiziția este nevoie să mai investești 1000- 2500 euro în acel utilaj, asta în cazurile fericite.
Există și situații în care aceste peripeții duc la nașterea unor proiecte care își propun să protejeze cumpărătorii de situația aceasta în care prețul utilajului se adeverește a fi mult mai mare decât prețul inițial.
Am primit o poveste de la CEO-ul proiectului COSOSUL, în care ne relatează experiența lui cu achiziția de utilaje și cum a decis să pornească proiectul COLOSUS.

Ștefan Vâju – CEO Colosus . Prima licitație de utilaje Europa.
“În ultima perioadă am auzit tot mai frecvent zicale de genul “Mai mult cu mai puțin”. Mi-a luat ceva timp să înțeleg că de fapt vor să îmi vândă un produs mai scump decât ce se găsește în piață și vor să îmi distragă atenția de la preț și să mă convingă că pe termen lung voi fi mai eficient și deci mă va costa mai puțin. Dar până să ajung la mai mult cu mai puțin a trebuit să încerc mai puțin cu mai mul. Adică ce am crezut că va fi o afacere grozavă și ieftină a devenit mai scumpă decât eram pregătit să recunosc.
Nu au fost rare situațiile când am realizat după achiziția unui utilaj uzat că puteam face un deal mai bun. Mai exact ceea ce am achiziționat este mai departe de ce am crezut inițial. Dacă am face povestea lungă scurtă ar suna cam așa: am decis să cumpăr un utilaj second-hand, am intrat pe net, am vizionat vreo câteva zile câteva zeci de utilaje și într-o seară de joi m-am decis pe care-l vreau. Se potrivea cu bugetul meu, poate era ușor peste, dar negociez eu cumva. Mai adaug deplasarea mea până undeva în vestul Europei care include cazarea, transportul și câteva mese pe la fast-food-urile de pe autostradă.
Ca să fiu sigur că nu mă trage careva pe sfoară mai iau un coleg specialist în utilaje să facem o inspecție și îi asigur eu toate cheltuielile de deplasare. Totul decurge conform planului și sărbătorim la întoarcere succesul. Ajunge și utilajul după o săptămână și parcă este mai fad decât ce am văzut în parc. Poate mi se pare. Îl dăm jos de pe platformă și începem o altă inspecție când descoperim alte mici imperfecțiuni sau lipsuri care mi-au scăpat la prima vizită.
După prima săptămână de lucru mă sună operatorul că utilajul sună ciudat și nu mai răspunde cum trebuie la anumite comenzi. Nu mai intru în detalii că deja sunt frustrat la maxim. Iau două decizii: îl bag în service și schimb tot ce trebuie la el ca să fiu sigur că îmi realizez lucrarea la timp și îmi promit că nu voi mai cumpăra utilaje second-hand de la tipul ală din vest. La final trag linie și mă simt înșelat, frustrat și naiv.

Care sunt cheltuielile?
Încep să pun pe hârtie sumele cheltuite că nu pot spune investite:

· timp pierdut pe net până seara târziu și zile de lucru pierdute: 500 euro (ăștia sunt banii care îi puteam face în loc să pierd timpul căutând)
· cheltuieli deplasare (2500 km) – 650 euro (acoperă combustibil, vignete, cazare, masă, alte cheltuieli
· costuri coleg inspecție: 200 euro
· costuri reparații acasă: 2500 euro
· nervii mei și timpul pierdut: neprețuit.

Ajung la aceeași concluzie ca și tine după ce ai citit povestea mea. Nu îmi spune că tu nu ai trecut prin așa ceva cel puțin o dată. Dacă nu ai trecut bravo. Nu crede totuși că ție nu ți se poate întâmpla. Doar dacă . . . ai un noroc colosal.

Se spune că norocul ți-l faci singur. Depinde doar de tine ce alegi. Să te ocupi de ce știi mai bine și să lași pe seama unor specialiști partea de achiziție sau vânzare a utilajelor sau să retrăiești frustrările de mai sus? Cred că putem sumariza așa: tu ai noroc și noi avem curaj. Pentru că îți trebuie mult curaj să pornești într-o astfel de aventură COLOSALĂ. ”

Cum funcționează COLOSUS?
“COLOSUS este prima licitație ONLive din Europa, asta însemnând că licitația se desfășoară on line și live în același timp nefiind necesară deplasarea la locația licitației. Ce este diferit față de alte licitații? În primul rând combinarea între on line și live, un concept unic prin care se eficientizează timpul și costurile operaționale în acest proces complex de vânzare. Mai concret nu se mai pierd timp și bani cu deplasarea utilajelor și blocarea lor pentru câteva săptămâni în vederea vânzării la licitație.
Tehnologia de azi și progresul prin digitalizare combinat cu serviciile profesioniste fac posibilă vizualizarea video a inspecțiilor prealabile efectuate de echipele noastre și colaboratori. La acestea se adaugă valorile de care aminteam mai sus care stau la baza dezvoltării noastre de până acum și care ne vor diferenția cu siguranță în această piață vulnerabilă și plină de tentații. La acest concept au aderat și parteneri din domenii conexe în acest fel COLOSUS reușind să garanteze un utilaj funcțional prin asigurările negociate de parteneri. Prețurile utilajelor sunt cu 75% sub cel al pieței, astfel prețul de start pentru utilaje fiind de la 25% din prețul pieței.
În cadrul licitației poate intra orice persoană fizică sau juridică care achită suma necesară rezervării locului în valoare de 2.000 RON sau 500 euro în cazul achizițiilor externe. Această sumă reprezintă de fapt biletul de intrare la licitație și va fi dedusă ulterior din valoarea utilajului achiziționat sau va fi returnată integral imediat după licitație dacă nu s-a efectuat vreo achiziție.
Ne-am gândit și la urgența de achiziție a clienților noștri, de aceea am dezvoltat COLOSUS Market Place, o platformă on-line și on-demand unde utilajele sunt disponibile imediat. Sistemul de vânzare al acestora este un sistem unic în România deoarece pentru fiecare utilaj se poate Negocia Prețul prin butonul “Propune un Preț”, astfel negociezi prețul utilajului în 5 secunde.”

Ce este Colosus?

„COLOSUS este prima licitație de utilaje, vehicule de transport, avioane și ambarcațiuni din România. Companie cu capital 100% românesc COLOSUS își propune să sprijine piața echipamentelor rulate/utilizate (second owner) din România prin servicii unice oferite cu profesionalism și excelență.
Povestea COLOSUS a început în familia UTILBEN, companie antreprenorială românească care a devenit principalul importator de utilaje second hand din România. În fiecare an compania UTILBEN organiza o licitație pentru vânzarea stocului de utilaje nevândute și a flotei de închirieri. Apoi după ce mai mulți dealeri de utilaje din România și-au arătat interesul de a vinde și ei utilaje prin licitație, ne-am hotărât să lansăm COLOSUS, prima licitație de acest gen din România.
Credem că și în România avem potențialul și capacitatea de a dezvolta într-un mod profesionist licitații de utilaje în comparație cu alte părți ale Europei sau de ce nu ale lumii. De ce să vindem utilajele noastre prin licitații din vestul Europei când putem să dezvoltăm propriul program de licitații în România care să urmărească interesul jucătorilor locali?
Scopul nostru este să contribuim la o dezvoltare a mediului de afaceri din România prin relații de business bazate pe transparență, corectitudine și integritate. Viziunea COLOSUS pentru următorii 10 ani este că să devină una din principalele case de licitații de utilaje din Europa și 1 din 10 utilaje achiziționate de la licitații din Europa să fie prin COLOSUS.
Nu este nimic mai colosal decât să construiești și să contribui la comunitatea de afaceri din care faci parte, să ai identitate și să simți ca faci parte din ceva mare. Suntem siguri că ești curios cum se simte asta și vestea bună este că o poți încerca.”
Poți deveni partener Furnizor COLOSUS – contactându-i la adresa de emai office@colosus.ro
sau Poți cumpăra de la COLOSUS – accesând www.colosus.ro

Banner SapunulCheia.ro