În perioada actuală companiile mari, dar și firmele mici activează în piețe puternic concurențiale, de aceea este esențial să stabilească și să implementeze strategii care să-i ajute să-și consolideze poziția, să-și păstreze clienții și, pe cât posibil, să câștige alții noi.

Află în continuare 4 metode de a te diferenția de competitori, care te vor ajuta în activitatea ta de manager, antreprenor sau specialist în marketing și comunicare.

  1. Atrage atenția asupra firmei tale

Cu siguranță că pandemia ți-a afectat activitatea, iar bugetul este și el sub o presiune puternică. Dar aceasta nu înseamnă că trebuie să neglijezi promovarea, dimpotrivă.

Atrage atenția asupra firmei tale, ca să ajungi la toți cei care sunt clienți ai companiei sau pot să devină consumatori ai produselor și serviciilor pe care aceasta le oferă. În acest sens, apelează la materiale de prezentare și promovare, realizate de specialiști, conform criteriilor de înaltă calitate.

Fie că alegi diferite modele de spider publicitar, mesh-uri sau panouri stradale digitale, asigură-te că ele conțin mesajul pe care vrei să-l transmiți și că prezintă vizibil și atractiv numele firmei, logo-ul și întreaga identitate vizuală a companiei.

Cu siguranță că ai deja un website al companiei. Este vremea să-l modernizezi, ca să răspundă cerințelor actuale și să te ajute în efortul de a atrage atenția asupra firmei tale. Fii prezent pe platformele social media, pentru că în mediul online poți să comunici rapid și eficient noutățile despre produsele și serviciile oferite.

Nu neglija presa offline și online, nici influencerii, pentru că aceștia fac diferența la capitolul notorietate. Apelează la o firmă de PR, ca să te asiguri că relația cu media este gestionată în mod profesionist.

  1. Fii diferit față de ceilalți

Este adevărat că promovarea îți oferă rampa de lansare în spațiul public, însă apare problema saturației de mesaje, pentru că toți competitorii tăi fac aceleași lucruri ca să atragă atenția și să convingă publicurile țintă în legătură cu valoarea lor.

Ca să-ți asiguri supraviețuirea și să încerci să ai succes într-un astfel de context puternic concurențial, trebuie să fii diferit față de ceilalți, să te remarci prin inovație, originalitate și spirit civic.

În acest sens, încearcă să inițiezi și să derulezi constant campanii de CSR, adică Corporate Social Responsibility sau campanii de responsabilizare socială. Astfel vei  oferi sprijin și resurse cheie către comunitatea din care firma și angajații săi fac parte. 

Alege o cauză relevantă și adecvată la profilul companiei tale, ca să crești simpatia publicului față de business-ul tău și să-ți faci cunoscute produsele și serviciile într-un context diferit, cu adevărat util pentru societate.

  1. Comunică beneficiul major pe care-l oferi clienților

Alături de promovarea companiei, este important să comunici care sunt beneficiile pe care le oferi și să subliniezi dintre acestea care este beneficiul major, pentru care consumatorii merită să te aleagă.

Astfel le vei arăta clienților că ei sunt în centrul atenției tale și că rolul companiei tale nu se rezumă la creșterea profiturilor, ci este cu adevărat interesată de nevoile lor și de aspectele sociale. 

Realizează o listă de beneficii, pe criterii obiective, ca să te asiguri că vei comunica lucruri adevărate, relevante și utile pentru afacerea ta. Include caracteristici precum calitate, accesibilitate, fiabilitate, disponibilitate a produselor și serviciilor, prețuri competitive.

  1. Motivează clienți să te aleagă

Toate metodele prezentate anterior ajută la decizia pe care vrei s-o ia clienții, să te aleagă dintre numeroșii competitori și să consume produsele pe care le oferi sau să apeleze la serviciile companiei tale.

Mai trebuie un lucru însă, care să declanșeze efectiv decizia de cumpărare. Acesta este motivația, de aceea trebuie să te asiguri că livrezi constant mesaje motivaționale, că lansezi campanii promoționale și pui la dispoziția clienților perioade de reduceri în preajma sărbătorilor, cupoane și puncte de fidelitate.

Apelează cu precădere la factorul emoțional, și pe baza acestuia creează o legătură veritabilă cu clienții tăi. Fii sincer în prezentarea ofertelor și spune pe larg povestea fiecărui produs, fără teama că oamenii te vor respinge dacă recunoști că ai vulnerabilități sau că nu întotdeauna ți-a mers bine ca firmă în domeniul respectiv.

 

Analizează cu atenție aceste metode de a te diferenția de competitori și aplică-le în funcție de nevoile firmei tale și de etapa de dezvoltare în care se află.

 

Banner SapunulCheia.ro