Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Institutul de Biologie Bucureşti, Danube Sturgeon Task Force și International Association for Danube Research vă invită vineri, 20 mai 2016, să luați parte la celebrarea ZILEI INTERNAŢIONALE A PEŞTILOR MIGRATORI.
Organizat la iniţiativa World Fish Migration Foundation, evenimentul face parte dintr-o serie de acțiuni desfășurate anual în lume cu sprijinul muzeelor, institutelor de cercetare și organizaţiilor non-guvernamentale și își propune să atragă atenția publicului şi factorilor decizionali asupra declinului populaţiilor de peşti migratori, precum şi asupra importanţei adoptării de măsuri de protejare a acestora şi a habitatelor lor acvatice.
Anul acesta, evenimentul este organizat ca o oportunitate educaţională adresată copiilor din clasele primare, cu scopul de a le atrage atenția asupra importanţei protejării peştilor migratori şi a habitatelor lor acvatice.
EVENIMENTUL se desfășoară între orele 16.00 – 17.00, respectiv 18.00 – 19.00 şi cuprinde următoarele activități desfășurate în Sala Atelier a Muzeului „Antipa”:
– Proiecția documentarului “Viaţa sturionilor din Dunăre” (discuţii asupra subiectului împreuna cu Dr. Cristina Sandu)
– Prezentarea “Habitatele acvatice – coridoare de migraţie pentru peşti”, susținută de Dr. Emilia Radu
– Activităţi practice de examinare a unor organisme acvatice care susţin viaţa peştilor migratori (plantele acvatice si nevertebratele acvatice), împreuna cu Dr. Emilia Radu si Dr. Ciprian Bîrsan
– Concursul tematic de colorat şi desen – “Un peşte migrator fericit”.
Cele mai expresive desene vor fi premiate.
Participarea la eveniment este gratuită! Înscrierea, în limita a 20 locuri/atelier, se se poate face prin e-mail info@antipa.ro sau la telefon 021.305.60.31.
Puteţi urmari evenimentul şi pe worldfishmigrationday.com şi #WFMD2016 !
Detalii: www.antipa.ro și pe pagina de Facebook a Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”: www.facebook.com/muzeulantipa.