Nomade Communication a devenit Brand Ambassador AvocatNet.ro – portal românesc de informații juridice, fiscale și de afaceri, deținut de compania Inteligo Media. Pe parcursul unul an, Nomade Communication se va implica, în mod activ, la creșterea vizibilității AvocatNet în mediul de afaceri românesc și în rândul profesioniștilor din diverse domenii. În egală măsură, prin implicarea sa, Nomade Communication va contribui la augmentarea și consolidarea imaginii brandului la nivel național.
De peste 15 ani, AvocatNet explică legislația pe înțelesul tuturor din dorința ca aceștia să fie informați corect și la timp cu privire la toate schimbările legislative care apar și care le influențează, în mod direct, activitatea. În tot acest timp, AvocatNet a reușit să devină un reper solid de informare având peste 3 milioane de vizitatori unici pe lună, conform BRAT, dintre care majoritatea este formată din antreprenori și departamentele de management, apoi din consultanți și persoane fizice care sunt în căutarea unor informații specifice. De asemenea, ei au devenit cea mai mare publicație cu informație legislativă din Europa de Est, conform Google Adplanner și cea mai mare comunitate de business din România, conform SATI/BRAT.
Unul dintre cele mai accesate servicii este AvocatNet Premium cu ajutorul căruia companiile și profesioniștii primesc informații legislative utile care îi ajută să se conformeze legilor mereu în schimbare și să prevină amenzile.
Despre ce înseamnă AvocatNet și despre contribuția sa la dezvoltarea mediului de afaceri românesc, Alin Popescu (Fondator AvocatNet): „Misiunea noastră e simplă: să ghidăm oamenii obișnuiți și afacerile din România prin hățișul de schimbări legislative care ne asaltează constant. Pentru cititorii noștri și, în special, pentru afacerile din România, AvocatNet.ro este un instrument de lucru care îi ajută să ia decizii de business mai bune, într-un climat birocratic mereu ostil ideii de perspectivă și previziune fiscală sau legislativă. Le mulțumim milioanelor de cititori AvocatNet.ro care ne urmăresc analizele în fiecare lună, care se implică în comunitatea noastră pentru a oferi un răspuns altor oameni confruntați cu probleme economice, juridice sau de afaceri ori care își caută, prin intermediul AvocatNet.ro, un consultant juridic sau economic bun. Datorită lor, într-o măsură deloc de neglijat, birocrația românească poate fi parcursă mai ușor. Datorită lor, AvocatNet.ro este astăzi una dintre cele mai puternice comunități de business din România.”
Nomade Communication este o agenție de comunicare și PR care oferă fiecărui client o strategie de comunicare integrată și adaptată care să vină în sprijinul strategiei generale de business. Scopul principal al agenției este ca, prin schimbarea perspectivei, să genereze plus valoare nu doar pentru segmentele de public țintă, ci pentru toate categoriile de shareholders pe care îi are compania. Despre misiunea companiei ca Brand Ambassador, Adriana Cocîrță (Owner & CEO) declară: „Ne bucurăm să fim parte din ceea ce înseamnă AvocatNet și să sprijinim antreprenorii și profesioniștii din România care înțeleg cât de important este să fii informat, înainte de toate. Știm că mediul de afaceri românesc este din ce în ce mai dinamic, iar legislația se schimba constant. În acest context, a fi informat corect și la timp reprezintă diferența dintre succesul sau eșecul unei companii. De aceea, este important să fim pregătiți pentru a ne putea adapta la orice schimbare.”