Companiile din retail și FMCG se extind în orașe mici și mijlocii

0
82

Cele mai recente cercetări scot în evidență faptul că, în primele două trimestre din 2018, una dintre tendințele din domeniul imobiliar este intrarea lanțurilor de supermarket-uri din marile orașe din România în cele secundare și terțiare. Trendul a fost identificat ca urmare a numărului de proiecte comerciale în creștere, care constau fie în extinderea spațiilor vechi, fie în construirea de noi magazine.
Principalele orașe în care s-au ridicat spații comerciale sunt: Brașov, Târgoviște, Târgu Mureș, Satu Mare, Balotești, Baia Mare și Craiova, extindere care se datorează, pe de o parte, puterii de cumpărare crescute a românilor și, pe de altă parte, valorii achizițiilor din magazinele online care se reflectă și asupra activității din offline.
„Am observat această direcție de dezvoltare a industriei încă din primul trimestru al anului 2018, când Agenția de Print a început să deruleze un număr mai mare de proiecte de print management în câteva dintre aceste orașe, alături de companii care își desfășoară activitatea și în județele: Sibiu, Argeș, Alba sau Cluj”, completează Călin Pascu, General Manager Agenția de Print.
Dezvoltarea companiilor din retail și FMCG are loc în două direcții: pe de o parte este vorba despre lanțuri cunoscute de supermarket-uri și hipermaket-uri care includ în strategia lor de dezvoltare prezența în orașe și cu 10.000 de locuitori, cum ar fi Lidl sau Profi. Pe de altă parte, este vorba despre lanțurile locale de magazine, construite pe structura unei afaceri de familie, care se extind atât în localități apropiate, cât și în satele și comunele din zona în care își desfășoară activitatea.
„Portofoliul nostru de clienți ilustrează foarte clar această tendință. Am coordonat proiecte de print pentru Profi, care are o rețea amplă de magazine în orașe de mici dimensiuni, cum ar fi Topoloveni din județul Argeș. În egală măsură, echipa noastră se ocupă de print management pentru Anabella – o rețea locală de supermarket-uri din sudul României. Prin urmare, cred că unul dintre obiectivele companiilor din industrie este acela de a fi cât mai aproape de clienții lor, fie că este vorba despre Mioveni (din județul Argeș) sau despre Livada (din județul Satu Mare)”, mai precizează Călin Pascu.
Așadar, dinamica dezvoltării companiilor din industrie este una accelerată, axată pe consolidarea prezenței în zone urbane de mici dimensiuni sau chiar rurale. Așteptările consumatorilor sunt din ce în ce mai crescute și, de aceea, companiile din industrie trebuie să facă eforturi susținute pentru a fi cât mai aproape de clienții lor și pentru a le oferi experiența de cumpărare pe care și-o doresc.