Astăzi, în foaierul Teatrului Metropolis, a avut loc lansarea scurt metrajului de animație „Chororo – muzica Europei dincolo de prejudecăți”, care își propune promovarea toleranței și a diversității culturale. Filmul trasează povestea unui băiat de etnie rromă, pe nume Zavaidoc, care în primăvara anului 1941, călătoreşte de la Bucureşti la Paris, printr-o Europă sfâşiată de război, sperând să îşi găsească idolul: renumitul chitarist de jazz Django Reinhardt. Călătoria îi va schimba viaţa pentru totdeauna.
Povestea spusă de filmul „Chororo”, avându-l ca regizor pe Ștefan Buzea, este o incursiune în perioada anilor ’40, când situația rromilor era una delicată, aceștia fiind percepuți diferit în funcție de spațiul geografic. Producția de animație produsă de George Lambru redă cu acuratețe acele vremuri tulburi, acest lucru fiind posibil datorită unui proces de documentare. S-a dorit surprinderea aspectelor social-culturale. Au fost strânse înscrisuri, documente și fotografii și au fost redate cu fidelitate tradițiile și obiceiurile rromilor, muzica pe care o compuneau și o interpretau reprezentanții acestei etnii, muzica specifică altor popoare din Europa (români, francezi, spanioli, germani, ruși, italieni etc), arhitectură, vestimentație, precum și viața și muzica lui Django Reinhardt.
Proiectul Chororo are ca scop promovarea diversității în cultură și artă în cadrul patrimoniului cultural european, precum și sporirea dialogului cultural și protejarea identității europene prin înțelegerea diversității culturale, finanţat printr-un Grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein și Guvernul României, programul PA17/RO13.
Realizatorii animației de scurt metraj, ABI-Fundație și partenerul Romers Rettigheter, organizație neguvernamentală din Norvegia, își doresc conștientizarea diversității culturale și întărirea dialogului intercultural și documentarea cu privire la istoria și patrimoniul cultural european. Proiectul își propune creșterea mobilității la nivel internațional pentru artiști și operele lor, promovarea educației prin artă și cultură pentru un public mai larg și consolidarea și promovarea istoriei culturale a minorităților.
Vizionare trailer: https://vimeo.com/163809055
Despre ABI-Fundație

ABI-Fundație susține artiști care doresc să exprime prin artă, în diferitele sale mijloace, probleme socio-economice resimțite în societatea românească. Fundația a derulat o serie de proiecte culturale în domeniul artelor vizuale, artelor spectacolului și în domeniul editorial.
În 2010, ABI-Fundație a demarat proiectul de creare a unei biblioteci publice particulare prin achiziția unui fond de carte de aproximativ 60.000 Ron alcătuit din cărți în limba română și engleză publicate în România, Marea Britanie, SUA. În anul școlar 2011-2012, a demarat, în colaborare cu Inspectoratul Școlar București, un proiect de promovare a culturii în 12 școli din învățământul de stat. Scopul proiectului este de a susține sistemul public de învățământ și de a le oferi elevilor un imbold către lectură. În anul școlar 2012-2013 a realizat desfășurarea ediției a doua a proiectului educațional „Premiile Adrian Mercan” în 36 de școli din București. În 2014 s-a început derularea proiectului de producție a filmului de animație „Chororo – muzica Europei dincolo de prejudecăți”, finanțat printr-un grant SEE.
ABI-Fundație a participat, în 2015, împreună cu grupul de reenactment Compania Ursului Brun la evenimentul „Zilele Cetății” organizat de Complexul Muzeal Județean Neamț, în perioada 3-5 iulie 2015, prin prezentarea de expoziție de armuri și arme, demonstrații de luptă în echipament medieval, reconstituire viața din tabăra militară – Evul Mediu și ateliere de lucru.

Banner SapunulCheia.ro