Campania #PeopleOfTechnoelectric este creată cu scopul de a consolida prezența companiei pe piața din România într-o manieră creativă, care să pună în lumină oamenii care fac parte din echipă prin evidențierea realizărilor și a parcursului lor profesional, cu accente personale.
Prin intermediul materialelor video și a unei întregi serii de imagini special create pentru această campanie membrii diverselor echipe vor vorbi, într-un cadru informal, despre ce înseamnă pentru ei să lucreze în Technoelectric, despre cum inovează compania industria în care activează, sau despre cum funcționează o cultură organizațională participativă, axată pe comunicarea eficientă între departamente și pe implementarea ideilor în proiecte complexe la nivel național sau internațional.
De asemenea, persoane din departamentele de vânzări, de proiectare sau din atelierul în care se realizează panourile electrice vorbesc despre cum a fost interviul de angajare, despre ce înseamnă să fii în poziția de femeie Inginer Automatizări, despre experiențe inedite trăite în cadrul companiei sau despre cum arată o zi din viața unei doamne care coordonează activitatea din atelier și echipa formată din peste 18 de bărbați.
Un alt obiectiv al campaniei este acela de a pune în lumină femeile care fac parte din diverse departamente ale companiei cu funcții de la Inginer de Automatizări până la Manager de Achiziții, Director Economic sau Manager al Departamentului de Producție.
„Percepția generală este aceea că o companie de automatizări ale sistemelor de refrigerare are echipe formate doar din bărbați. Prin intermediul acestei campanii ne dorim să schimbăm această apreciere și să arătăm faptul că o companie dintr-un domeniu foarte tehnic are nevoie de cei mai buni specialiști din domeniu, indiferent de gen. Mai mult decât atât, ne mândrim cu faptul că unul dintre cei mai vechi membri ai echipei Technoelectric este Ioana Popa, care și-a început cariera în 1997 și, nouă ani mai târziu, a preluat conducerea departamentul nostru Financiar – Contabil, pe care îl coordonează până în prezent”, menționează Valter Laurențiu Carp, General Manager Technoelectric.
Campania #PeopleOfTechnoelectric pune accentul și pe valorile culturii organizaționale precum onestitate, transparență, dedicare, asumare, moralitate, inovație continuă, contestarea status qvo-ului și convingerea că oamenii sunt cei mai importanți. Faptul că cei peste 40 de membrii ai echipei Technoelectric s-au identificat cu aceste valori a dus la construirea unui nucleu puternic format din oameni care aleg să rămână în companie pentru mulți ani și care construiesc relații durabile la nivel profesional și personal.
„Încă din 1994, când Technoelectric era doar o companie mică de montaj, mi-am dorit să cunoască o dezvoltare sustenabilă, în care oamenii să poată comunica eficient, să găsească suportul de care au nevoie pentru dezvoltarea lor profesională și să evolueze împreună. 27 de ani mai târziu cred că am reușit să ating acest obiectiv și mă bucură faptul că numeroși colegi au ales să rămână în companie pentru perioade lungi de timp. Consider că oamenii dintr-o companie sunt cei mai importanți și că rolul unui manager este acela de a-i proteja, indiferent de perioadele de instabilitate economică sau socială care pot apărea”, completează Valter Laurențiu Carp, General Manager Technoelectric.
Technoelectric este o companie cu capital românesc înființată în 1994 care produce tablouri electrice și integrează sisteme pentru automatizări în domeniul instalațiilor frigorifice. Din 2010 a început procesul de internaționalizare prin proiecte complexe de automatizări implementate în Orientul Mijlociu (Liban, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită), spaţiul ex-Sovietic (Rusia, Belarus, Ucraina) și țări din vestul Europei (Italia, Franța, Olanda și Regatul Unit al Marii Britanii).

Banner SapunulCheia.ro