Decorațiunile de Crăciun au fost împachetate, vremea este posomorâtă și mulți dintre noi se resimt financiar după perioada sărbătorilor de iarnă. Nu e de mirare că ne simțim puțin mai apatici, mai ales azi, 21 ianuarie, denumită și „Blue Monday”, adică cea mai deprimantă zi a anului. Cu toate acestea, în ciuda acestor factori care contribuie la starea de tristețe, există două lucruri simple pe care le puteți face pentru a vă îmbunătăți starea de spirit: ieșiți afară, chiar dacă nu este însorit sau rămâneți în interior lângă o fereastră, dacă doriți să evitați frigul de afară.
Lumina naturală reduce simptomele tulburării afective sezoniere
Potrivit Centrului de Cercetare pentru Iluminat din SUA, aproximativ 5% din populația mondială este afectată de un fel de depresie, denumită tulburarea afectivă sezonieră (Seasonal Affective Disorder – SAD) , caracterizată prin episoade depresive recurente în perioadele de toamnă și iarnă.
În timp ce cauza senzației de melancolie sau depresie nu este cunoscută, studiile din ultimii 20 de ani au demonstrat că expunerea la lumina naturală influențează în mod semnificativ starea noastră de bine și poate contribui la reducerea simptomelor tulburărilor afective sezoniere . Printre simptomele SAD se regăsesc atât intensificarea sentimentului de depresie, scăderea interesului pentru toate activitățile sau pentru majoritatea lor, o stare de somnolență și de iritabilitate, cât și creșterea poftei de mâncare, în special carbohidrați și, în consecință, luarea în greutate .
Un studiu recent realizat de YouGov, efectuat în Europa și America de Nord, a arătat că șapte din zece oameni (69%) cred că lumina naturală le influențează starea de spirit .
Este evident că părerea generală a oamenilor este că lumina naturală și starea de spirit sunt strâns legate între ele. Întrebarea care se pune este, totuși, dacă oamenii se expun unei cantități suficiente de lumină naturală în timpul zilei pentru a-și stimula pozitiv starea de spirit și starea de bine? O simplă schimbare a obiceiurilor ne poate ajuta în acest sens – și anume să stăm aproape de o fereastră în timpul orelor de lucru sau de studiu.
O plimbare zilnică în aer liber vă poate îmbunătăți starea de spirit
Alte studii indică faptul că tulburarea afectivă sezonieră se poate trata eficient printr-o oră de plimbare dimineața . Un alt studiu european care a comparat tratamentul cu lumină artificială (cu un nivel >2800 lucși) și tratamentul cu lumină naturală al unui grup de persoane care suferea de tulburarea afectivă sezonieră a dezvăluit că expunerea la lumina naturală a îmbunătățit randamentul persoanelor implicate în studiu .
„Timpul petrecut în aer liber, în lumină naturală, s-a dovedit a fi un factor de stabilizare a nivelului de serotonină și un factor declanșator al endorfinelor care te fac să te simți mai fericit, ceea ce duce la o stare de spirit mai bună. De aceea încurajăm oamenii să se înconjoare cu lumină naturală, chiar și pentru o jumătate de oră în această zi de luni, pentru a-și îmbunătăți dispoziția și pentru a se simți mai pozitivi”, declară Noemi Ritea, Manager General VELUX România.
¬¬Pentru cei care sunt nevoiți din diverse motive să rămână în interior, este timpul să regândim modul în care trăim în spațiile închise și să ne asigurăm că facem toate eforturile pentru ca mediul interior să devină unul sănătos. Iată șase pași simpli prin care putem reîmprospăta aerul din interior(https://www.velux.ro/indoorgeneration):
• Deschideți ferestrele de trei până la patru ori pe zi, pentru a permite ca aerul curat să pătrundă în încăperi;
• Mențineți închise ușile în baie și porniți ventilatorul de aspirație sau deschideți o fereastră atunci când faceți duș;
• Porniți ventilatorul hotei atunci când gătiți și deschideți geamurile;
• Nu ardeți lumânări;
• Uscați hainele în mediul exterior;
• Faceți curățenie regulat.
Pentru a afla mai multe informații despre cum să vă transformați locuința, accesați https://www.velux.ro
Despre Grupul VELUX
De mai bine de 75 de ani, Grupul VELUX creează spații mai bune de locuit, aducând lumina naturală și aerul proaspăt în casele oamenilor din întreaga lume. Lucrăm la nivel global pe piața rezidențială – cu vânzări și operațiuni de producție în peste 40 de țări și cu 10.200 de angajați în întreaga lume.
Începând cu 2012, VELUX a proiectat, fabricat și comercializat sisteme prefabricate de iluminare pentru clădiri comerciale – luminatoare modulare VELUX (VELUX Modular Skylights). Astăzi, divizia comercială are 270 de angajați în 11 țări, iar producția se realizează în Danemarca și SUA.
Grupul VELUX este deținut de VKR Holding A/S, o societate cu răspundere limitată deținută integral de fundații non-profit, caritabile (Fundațiile VELUX) și de familie. În 2017, VKR Holding a obținut venituri totale de 2,5 miliarde de euro, iar Fundațiile VELUX au donat 168 de milioane de euro sub formă de subvenții caritabile. Pentru mai multe informații, vizitați www.velux.com.
Despre VELUX România
De 21 de ani, mai precis din 19 mai 1997, VELUX România aduce lumina și aerul proaspăt și în casele din România și din Republica Moldova. VELUX România are sediul central și depozitul la Brașov, alegerea unui oraș din centrul țării fiind de la început o decizie strategică pentru distribuirea optimă a produselor. Compania se implică constat în cauze sociale și în viața comunității brașovene.
Pentru mai multe informații accesați www.velux.ro și Facebook VELUX Romania.