Perspectivele noi de cooperare şi investiţii: Moldova şi India

0
116

Ion Vînaga, omul de afaceri, investitorul şi fondatorul mai multor companii naționale şi internationale, a avut pe 4 decembrie 2018, la Londra, o intrevedere cu Cyrus Vandrevala, co-fondator și vicepreședinte al Intrepid Capital Partners LLC, investitor în companii private, fondator al mai multor companii din Statele Unite, Rusia, India și Orientul Mijlociu, un bine-cunoscut filantrop international, co-fondator al Fundației Vandrevala.

În cadrul acestei întâlniri s-a dat startul negocierilor şi au fost identificate principalele obiective pentru perioada următoare. O atenție deosebită în timpul dialogului a fost acordată stabilirei relațiilor comercial-economice între Republica Moldova şi India, fiind accentuat potențialul existent și propuse acțiuni concrete în acest segment. A fost discutată posibilitatea intrării producătorului din Moldova pe piaţa fructelor şi a vinului din India. La moment, principalul furnizor al pieţei indiene de mere este Polonia, care exportă în jur de 100 mii de tone anual. “Am încercat să prezint toate caracteristicile pozitive ale produsului moldovenesc, care face faţă nu numai pe piaţa locala, dar şi peste hotare. Prin consolidarea producătorilor autohtoni şi stabilirea unui mechanism efectiv de export putem asigura realizarea a 100 mii tone de mere anual pentru consumătorul indian”, a declarat dnul Ion Vînaga.

În context, s-a discutat şi perspective creării unui centru logistic regional inovativ care ar reuni într-un singur loc toate etapele prelucrării produselor agricole și, astfel, ar rezolva multe probleme cu care se confruntă producătorii și furnizorii noștri locali în fiecare an. În acest centru vor fi aplicate toate tehnologiile inovatoare și instalate echipamente pentru sortare, calibrare, ambalare, înghețare șoc, frigidere pentru depozitare și prelucrare simultană de la 15 la 20 mii tone de produse.

O altă prioritate ar fi crearea unui centru de cercetare avansată în domeniul IT, care ar permite consolidarea tinerilor specialiști IT, va oferi posibilitatea de a efectua instruirea și recalificarea diferitelor specialiști din sectorul privat și public, astfel încât să țină pasul cu timpul și să însuşească noile tehnologii. Totodată, acest centru ar face posibile exportul serviciilor IT, dezvoltarea aplicațiilor digitale și programelor de testare pentru AI, asigurarea securității cibernetice în procesul de schimb de date digitale, atât între companiile private, cât și cu agențiile guvernamentale.

În acest sens crearea unei platforme de atragere a investiţiilor în RM, despre care s-a discutat şi s-a stabilit la întrevedere, ar fi una foarte oportună şi benefică pentru ţara noastră în mai multe domenii, cum ar fi sectoarele IT, bancar, de asigurări. “Sarcina noastră primordială este în atragerea investiţiilor şi crearea unei atmosphere antreprenoriale favorabile pentru investitorii. Avem nevoie de măsuri concrete pentru stimularea activităţii de întreprinzător şi ameliorarea climatului investiţional, care reflecta atractivitatea investiţională a unei ţări, precum şi imaginea ei pe plan internaţional. Exprimăm interesul pentru preluarea experienței dlui Vandrevala şi companiilor sale în diferite domenii. Cred că această experienţă ar încuraja comunitatea afacerilor din Moldova şi ar focusa asupra ei atenţia investitorilor străini”, a subliniat dnul Ion Vînaga.

La rândul său, dnul Cyrus Vandrevala a reiterat deschiderea sa în stabilirea relaţiilor de cooperare. „În atragerea investiţiilor se pune accent pe amplasarea geografică a ţării, forţa de muncă calificată, solurile fertile, participarea ţării în zonele de comerţ, etc. Suntem gata să fim alături de Republica Moldova şi să atragem investiţii începând de la 100 milioane şi până la 1 miliard USD pentru dezvoltarea domeniului agroindustrial, bancar, IT, cultural, sportiv, ştiinţific”, a menţionat dnul Vandrevala.

Părţile au convenit să participe împreună la Forumul Economic Mondial din Davos care va avea loc în perioada 22 -25 ianuarie 2019.

La sfârșitul discuţiei dnul Vandrevala a ţinut să felicite poporul Moldovei cu sărbătorile de iarnă.