Piața asigurărilor private de sănătate se află pe trend ascendent datorită accesibilității în raport cu nivelul de trai al populației. Tot mai mulți români conștientizează importanța accesului la o asigurare privată de sănătate, care le oferă atât servicii medicale la standarde internaționale, cât și siguranța acoperirii cheltuielilor chiar și în cazul unei afecțiuni grave. În egală măsură, asiguratul se bucură de beneficiul alegerii medicului care îi stabilește diagnosticul, dar și a spitalului sau clinicii în care vrea să fie tratat.
Numărul familiilor care beneficiază de asigurare medicală privată crește de la an la an, datorită faptului că părinții privesc asigurarea de sănătate ca pe un mecanism fundamental prin care ei și copiii lor se pot bucura de servicii medicale la cele mai înalte standarde, în orice situație sau țară. Planurile pe care le oferă MediHelp sunt adaptate constant pentru a întâmpina nevoile celor care își doresc accesul la cele mai bune servicii medicale din țară sau din străinătate. Uneori, există situații medicale care s-au agravat din cauza faptului că nu au fost descoperite la timp sau situații în care viitoarea mamă are probleme de sănătate care afectează și fătul. În astfel de situații delicate, o asigurare privată de sănătate poate fi cea mai bună și sigură soluție, arată Elena Ciobanu – Director Operațiuni, MediHelp Internațional.
La nivel global, 3-4% dintre bebeluși se nasc suferind de o afecțiune congenitală. Aceste cazuri necesită un tratament adecvat și complicat de cele mai multe ori, care poate fi costisitor pentru părinți. Asigurarea medicală privată elimină aceste îngrijorări, întrucât asiguratorul preia responsabilitatea efectuării plăților către clinica sau spitalul în care s-au efectuat investigațiile.
Cel mai extins plan de asigurare pentru familiile formate din patru membrii are valoarea aproximativă de 5,300 de euro pe an. Această sumă acoperă costurile îngrijirii medicale pentru toți cei patru membri, reprezentând o plasă de siguranță cu ajutorul căreia părinții pot proteja stabilitatea financiară a familiei. Cu numai 14 euro pe zi sunt acoperite investigațiile și tratamentele pentru eventualele afecțiuni ale fiecărui membru al familiei, indiferent de gravitatea acestora.
Asigurarea medicală privată este dovada atenției pe care o persoană o investește în raport cu propria sănătate și a responsabilității pe care și-o asumă pentru a avea un stil de viață sănătos. Din acest motiv, accesarea unei polițe de asigurare privată de sănătate îi oferă beneficiarului cadrul necesar pentru menținerea unei stări de sănătate bune prin acoperirea costurilor investigațiilor preventive, dar și pentru tratamente ulterioare. Astfel, părinții pot investi o sumă relativ mică pentru a elimina posibilitatea dezvoltării unei afecțiuni grave, dar și grija cheltuielilor neprevăzute.

Banner SapunulCheia.ro