business revolution brasov 2017

Pentru al șaptelea an consecutiv, Doinbusiness.ro a pus la dispoziția mediului de afaceri din Brașov și din județele învecinate cea mai performantă platformă de informare, dezbateri și soluții, reprezentată în 2017 de proiectul național Business (r)Evolution.

Conferința din 11 aprilie 2017 a fost deschisă de jurnalistul economic Radu Soviani, care a atras atenția asupra riscurilor reale induse de un mediu economic global în care ,,foarte improbabilul’’ a devenit realitate cotidiană, context în care riscurile pot fi minimizate și transformate în oportunități de profit dacă se acționează din timp și cu instrumente eficiente, așa cum au arătat vorbitorii invitați în conferință.

,,Am plecat după eveniment, datorită dumneavostră, mai actualizat, mai informat în legătura cu lumea în care trăim’’ a declarat Remus Lăcătușu, Manager Summer Trading, unul dintre participanți. ,,Decidenții ar trebui să facă demersuri pentru conștientizarea realității economice din România și să se aplece la problemele reale și concrete ale mediului de afaceri’’, a susținut un alt antreprenor care se află pentru a treia oară consecutiv la un eveniment Doingbusiness.ro.

,,Sigur că soluțiile oferite de noi, prezentarea concretă și reală a riscurilor și oportunităților economice exact din acest moment și a modalităților de a le transforma în profit într-un mediu economic amenințat de volatilitate sunt argumentele pentru care, an de an, la Brașov, mai mult de 140 de persoane investesc timp și consideră eficientă investiția pentru a participa la evenimentul nostru’’, spune Dumitru Ion, CEO Doingbusiness.ro. ,,Împărtășesc total ceea ce ne-a transmis domnul Herman Rosner, fost Președinte al Camerei de Comerț din Covasna, și anume că materia primă a decidenților și antreprenorilor este în primul rând informația, iar noi o oferim, la prima mână’’, a mai declarat Dumitru Ion.

Seria de conferințe a debutat la Iași, în 21 martie 2017, iar după Brașov va ajunge la București (10 mai) si Arad (14 iunie). În toamnă proiectul continuă cu evenimentele de la Craiova, Târgu Mureș, Piatra-Neamț și Oradea.

Conferința de la Brasov a fost dedicată consultanței și soluțiilor pentru un managament performant (consultanță fiscală și legislativă, optimizarea costurilor și modalități de creștere a productivității și eficienței angajaților). Cea de-a doua sesiune a adus participanților soluțiile software pentru un management eficient, productivitate și analiză a modului în care se iau deciziile, resurse on-line pentru dezvoltare, marketing, vânzări și extinderea pe noi piețe.

Conferința s-a încheiat prin prezentarea unui set de instrumente de dezvoltare personală (de la branding-ul personal la tehnici de programare neuro-lingvistică, prezența executivă, comunicare non-verbală).

Printre speakerii conferinței s-au aflat Răzvan Ionescu – Director Marketing Segment Business – Telekom, Marius Vasilescu – Director adjunct Evaluare & Modelare, Deloitte Romania,  Mihai Petre – Senior Manager Servicii Fiscale, Deloitte Romania, Dana Tudor Tănase – Managing Partner Creative&Bright, Elena Badea – Managing Partner, Valoria Business Solutions și Dumitru Ion – CEO Kompass Romania.

Evenimentul a fost organizat de Doingbusiness.ro in parteneriat cu Telekom Romania, si sustinut de Alpha Bank, Edenred, Deloitte, Creative&Bright, HL Display, Valoria Business Solutions, Biowaver.

Partenerii media ai conferintei sunt Agerpres, Transilvania Business, Jurnalul de Afaceri, ManagerExpress, Cariere, RBE Connect, Spatiulconstruit.ro, Prbox.ro, StarFm, Bună ziua Făgăraș.

 

 

Despre Doingbusiness.ro

Doingbusiness.ro este un portal de afaceri care oferă utilizatorilor informații depre oportunitățile din economia națională precum și prezentarea principalelor companii active în fiecare domeniu. Proiectele noastre includ: publicațiile Romanian Business Digest și Major Companies in Romania în variante print și online.

Serviciile noastre includ: servicii de agenție de evenimente, servicii de comunicare și direct marketing – call center, direct mailing, direct e-mailing, cercetare de piață. Doingbusiness.ro este organizator al seriilor de evenimente proprii: CEO Conference, Business to more Business, IMM ReStart, Emerging Europe Energy Summit și Emerging Europe Investment Summit.

Mai multe detalii despre evenimentele organizate în 2015 de Doingbusiness.ro sunt disponibile aici. Mai multe detalii despre evenimentele organizate în 2016 de către doingbusiness.ro sunt disponibile aici.

Banner SapunulCheia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.