Atena, Grecia – 27 ianuarie 2021 – Intracom Telecom, furnizor global de sisteme și soluții de telecomunicații, a obținut proiectul pentru îmbunătățirea securității fizice a unităților Hellenic Gas Transmission System Operator (DESFA) S.A., prin combinarea tehnologiilor moderne de verificare a obiectelor, activarea alarmelor și identificarea incidentelor de securitate. Proiectul este estimat să fie finalizat până în aprilie 2022.
În cadrul contractului, compania s-a angajat să proiecteze, să livreze și să instaleze toate componentele hardware și software necesare, asigurând o interfață și o integrare nerestricționate în sistemele/infrastructura existente, folosind platforma SISC2 , soluția Intracom Telecom pentru supravegherea, colaborarea, coordonarea și administrarea diverselor evenimente de securitate si gestionarea operațiunilor conexe.
DESFA va beneficia de soluția Intracom Telecom instalată în unsprezece unități DESFA din Grecia pentru a asigura o monitorizare în timp real timp de 24 de ore. Operatorul a decis să folosească acest software modular și scalabil pentru a își consolida capacitățile de securitate și pentru a își apăra personalul și infrastructura împotriva furtului, vandalismului, sabotajului sau oricărei acțiuni răuvoitoare. În plus, operatorul va putea oferi asistență lucrătorilor, în special atunci când lucrează în situații de urgență. Sistemul de securitate fizică implementat va fi gestionat de la un punct central – mai exact de la Centrul de Control al Securității Fizice DESFA – iar Centrele de Control al securității fizice regionale și locale din toate unitățile DESFA vor fi implementate pentru a funcționa în locuri izolate.
Dl. Nikolaos Velentzas, Director General al Services Business Division Intracom Telecom a declarat: “Suntem bucuroși să colaborăm cu DESFA într-un astfel de proiect important. Este o ocazie mare pentru noi să folosim sistemul nostru superior de management al securității fizice care îndeplinește cerințele de securitate fizică actuale pentru infrastructura critică DESFA și în același timp permite Operatorului să gestioneze cerințele de securitate și îmbunătățirile viitoare.”