Canicula

• 5 efecte dăunătoare ale soarelui asupra cauciucurilor. Sfaturile specialiștilor CAR Group

Parcurgem o perioadă de foc, din punct de vedere meteorologic. În aceste zile, 15 județe din vestul țării se află sub cod portocaliu de caniculă, a anunțat Agenția Națională de Meteorologie (ANM). Iar de suferit au și oamenii, și animalele, dar și utilajele, care, în această perioadă, se află în plină activitate agricolă. Dincolo de disconfortul termic provocat populației, canicula este și dușmanul anvelopelor agricole și industriale.
Alba, Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Caraș-Severin, Dolj, Hunedoara, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Sibiu, Sălaj, Satu Mare și Timiș sunt primele județe care se vor topi la propriu în această săptămână. Dar valul de căldură se va extinde în toată țara, avertizează experții de la meteo. „Se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse frecvent între 36 și 39 de grade”, precizează ANM. În nordul și estul Olteniei, sud-estul Transilvaniei, Moldova, Muntenia și Dobrogea, disconfortul va fi ridicat, iar maximele termice se vor situa în general între 35-37 grade Celsius.
Dacă măsurile de protecție pentru populație sunt cunoscute, se vorbește mai puțin despre protejarea anvelopelor agricole și industriale de razele fierbinți ale soarelui. Credem că v-ar fi de ajutor câteva sfaturi, în acest sens, pentru a vă putea folosi la maximum de cauciucurile cu care vă echipați utilajele.
Așadar, iată cele 5 efecte dăunătoare ale soarelui de care trebuie să vă feriți cauciucurile, precum și câteva sfaturi ale specialiștilor CAR Group, care vă vor proteja anvelopele agricole și industriale de îmbătrânirea prematură:
1. Sub influența directă a razelor solare, anvelopele agricole și industriale se deteriorează rapid. Apar urme de îmbătrânire care, inevitabil, duc la scurtarea duratei de viață a pneurilor.
2. Ideal ar fi ca anvelopele, fie ele montate sau nu pe utilaj, să fie adăpostite într-un spațiu răcoros, ferit de razele directe ale soarelui. Temperatura optimă pentru păstrarea calității pneurilor este de 25°C. Dacă acest lucru nu este posibil, anvelopele trebuie acoperite cu ceva. De preferat sunt țesăturile naturale (bumbac, in, iută etc.) și în niciun caz stofele sintetice. Acestea din urmă sunt fabricate din fibre polimerice obţinute în procesul de sinteză chimică (nailon, poliester, vinil, polipropilenă, capron, vâscoză, etc.). Cel mai grav este că materialele sintetice nu lasă să pătrundă aerul și, astfel, pot dăuna și mai mult cauciucurilor dumneavoastră.
3. Circulația pe vreme caniculară supune anvelopele la un stres suplimentar și din cauza fricțiunii create între anvelopă și asfaltul încins, sporind temperatura resimțită la nivelul roților. Acest lucru trebuie să vă țină în alertă mai ales atunci cauciucurile prezintă deja crăpături sau sunt insuficient umflate.
4. Și dacă tot am amintit de presiunea aerului din anvelopă, trebuie să spunem și că la temperaturi mari aerul din cauciuc se dilată și își mărește volumul. E fizică elementară! Conform producătorului de anvelope BKT, presiunea în cauciuc poate crește cu circa 3-4%, dacă temperatura saltă brusc cu 10°C. Această modificare de presiune, combinată cu creșterea temperaturii ambientale, duce nu numai la degradarea pneului, ci și la scăderea performanței utilajului în general. Și asta pentru că supraumflarea cauciucurilor duce inclusiv la uzarea prematură și neuniformă a benzii de rulare. Ori acest fenomen este dușmanul numărul 1 în multe activități agricole sau industriale.
5. Sfatul specialiștilor CAR Group: pentru a vă bucura la maximum de anvelopele achiziționate, urmăriți și verificați cu regularitate presiunea aerului din anvelopele tubetype. De asemenea, importante sunt și marcajele specifice înscrise pe anvelopă. La reglarea presiunii din pneu, însă, e de preferat să consultați un specialist în anvelope. Acesta vă va oferi cele mai bune reglaje de presiune a aerului în condiții de temperaturi extreme.
Canicula este dușmanul anvelopelor agricole și industriale, dar nimic nu stă în calea unui șofer informat!

Banner SapunulCheia.ro