Pe 3 octombrie, PKF Finconta, cu sprijinul BusinessMark Event Management, a organizat cea de-a treia ediție a „Autumn Tax Update Forum”, eveniment anual ce constituie un prilej de analiză și dezbatere a fiscalității în România.
Printre subiectele dezbătute enumerăm: Split TVA, impozitul pe venit, impozitul pe profit, impactul modificărilor fiscale la nivelul angajatorului și al angajatului, aspecte întâlnite în practica organelor de inspecție fiscală legate în principal de modul de documentare a achizițiilor de servicii, noutăți la nivel național și internațional în domeniul prețurilor de transfer, BEPS și alte tendințe la nivel global în taxarea profiturilor.
În continuare, vă prezentăm câteva dintre aspectele punctate pe parcursul celor două sesiuni:
Invitata specială a PKF Finconta, GEORGETA TOMA a adus în discuție impozitul pe profit/ impozit pe veniturile microîntreprinderilor, luând în calcul modificările din 2017. Printre subiectele dezbătute s-au numărat: contribuabili declarați inactivi, beneficiari care achiziționează bunuri/ servicii de la contribuabili inactivi, schimbări ale anului fiscal modificat, comunicarea schimbării anului fiscal modificat, cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile – cheltuieli nedeductibile, venituri neimpozabile fără cheltuieli alocabile, cheltuieli pentru sprijinirea învățământului profesional și tehnic, reguli speciale de impozitare, asociațiile de proprietari, scutirea profitului reinvestit, regim fiscal creanțe cesionate.
TANȚI ANGHEL – specialist pe procedură fiscală a prezentat aspecte ce țin de Codul de procedură fiscală, o selecție a modificărilor aduse prin OG nr. 30/2017. Pe parcursul discuției, au fost analizate următoarele modificări: în ceea ce privește limba utilizată în administrația fiscală – art.8, în ceea ce privește preluarea obligațiilor fiscale de alte persoane – art. 23, în ceea ce privește răspunderea solidară – art. 25, în ceea ce privește modificarea domiciliului fiscal – art. 32, în ceea ce privește comunicarea actului administrativ fiscal – art.47, înregistrarea persoanelor nerezidente – art. 83, controlul inopinat – art. 134, în ceea ce privește sfera controlului fiscal – art. 151, termene speciale de scadență – art. 155, efectuarea plății – art. 163, în ceea ce privește ordinea de stingere – art. 165, procedura eșalonării, măsurile asiguratorii – art. 213, întreruperea termenului de prescripție a dreptului organului fiscal de a cere executarea silită – art. 217, suspendarea executării silite prin depunerea unei scrisori de garanție / poliță de asigurare de garanție – art. 235, anularea creanțelor fiscal – 266, soluționarea contestațiilor – art. 276 și suspendarea executării AAF – art. 278.
DANIELA TĂNASE, invitat special PKF Finconta, a tratat aspecte legate de subiectul de actualitate, Split TVA – plata defalcată: creditarea contului de TVA, situațiile în care furnizorii / prestatorii au obligația să vireze / depună sume în contul de TVA, debitarea contului de TVA, contravenții și sancțiuni, modificări aduse în domeniul TVA prin legea nr. 177/2017 și cazuri recente ale CJUE. Aceasta a precizat că mecanismul plății defalcate a TVA nu schimbă nicio regulă fiscală în domeniul TVA. De exemplu, nu se modifică: regulile de exigibilitate a TVA, regulile de înscriere a operațiunilor în decontul de TVA, termenul de depunere a decontului de TVA, termenul de plată a TVA către bugetul de stat, regulile de rambursare a TVA de la bugetul de stat și nu se impun obligații suplimentare de raportare.
DAN MANOLESCU – Președinte, Camera Consultanților Fiscali a analizat principalele modificări fiscale și impactul lor asupra business-urilor din România. Referitor la subiectul mutării contribuțiilor la salariat, Dan Manolescu a declarat: „Pare că acum începe mediul de afaceri, în principal partea sindicală, să ia în calcul această măsură ca fiind foarte probabil a fi realizată și să înceapă să-și manifeste preocupările pe aceasta temă. Deși acest subiect se discută din primăvară, oamenii se apleacă mai mult asupra acestei decizii și încep să analizeze consecințele generate de aceasta măsură”. Sistemul split-TVA nu este văzut de expertul fiscal ca o măsură care să rezolve problema colectării slabe a TVA-ului în România, de altfel cea mai scăzută din toate țările UE. De asemenea, split-TVA va genera costuri ridicate în zona sistemelor IT, în special pentru marii contribuabili. Dan Manolescu și-a exprimat temerea de a nu apărea noi reglementări în perioada următoare, pe fondul discuțiilor legate de bugetul anului viitor și de găsirea de soluții de diminuare a deficitului bugetar.
FLORENTINA ȘUȘNEA – Managing Partner, PKF Finconta a prezentat noutățile cu privire la BEPS, taxare internațională și implementarea la nivel local: noi cerințe de raportare în legislația locală, conținutul obligatoriu al Raportului pentru fiecare țară și tendințe cu privire la siguranța fiscală. În încheiere, Florentina Șușnea a precizat faptul că OCDE, FMI și Comisia Europeană consideră că, la nivel național, normele fiscale trebuie simplificate, în principal, fiind pus accent pe respectarea plății impozitului și clarificarea procesului de elaborare a legii fiscale.
În acest sens, trei organizații fiscale internaționale (CFE, AOTCA și STEP) au emis câteva practici pentru a spori siguranța impozitării în cadrul pieței unice: stabilirea unor standarde înalte privind elaborarea legislației fiscale; consolidarea drepturilor contribuabililor; soluționarea litigiilor legate de taxe; siguranța sporită – prevenirea litigiilor; cooperarea la toate nivelurile.
MARIA POPA – Tax Manager, PKF Finconta a discutat în cadrul conferinței despre aspectele din practica activității de inspecție fiscală. Pe agenda s-au regăsit următoarele subiecte: servicii achiziționate al căror preț este stabilit în baza costului prestației + marja de profit; servicii de management prestate de societatea mamă; servicii efectiv prestate versus ajustarea valorii acestora, cât și aspecte ce țin de deductibilitatea cheltuielilor cu scoaterea din evidență a mijloacelor fixe versus vânzarea acestora sub valoarea rămasă neamortizată.
GABRIELA POPESCU – Human Capital Manager, PKF Finconta HR a continuat discuția cu detalii despre definirea veniturilor din alte surse și condițiile de obținere a rezidenței fiscale. Principalele subiecte analizate au fost: modificările aduse Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap și transferul contribuțiilor sociale de la angajtor în sarcina angajatului.
Evenimentul a fost organizat de PKF Finconta cu sprijinul BusinessMark Event Management și al partenerilor media: Jurnalul de Afaceri, Business24, Ziare.com, Gazetadestiri, Calendar Evenimente, MLM News, Financiarul.ro, Debizz, Revista Valoarea, Transilvania Business, Roportal, Bucureșteni.ro, Administratie.ro, Manager Express, Global Manager, Legal Marketing, FinZoom.ro, Chalbert, Avocatura, Vox Capital, PRBox, Rbeconnect, Rabbit Media.
Despre PKF Finconta
PKF Finconta este o firmă cu capital 100% românesc, membră a PKF International Ltd. PKF International reprezintă o reţea de firme membre, independente din punct de vedere legal, cu o prezenţă în 400 de oraşe din 150 de ţări, fiind constant clasată în top 15 firme de consultanţă şi audit la nivel mondial.
În România, suntem unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii fiscale și contabile, fiind în poziția 10 în piața de consultanță fiscală (conform CCF/2016). Grupul PKF Finconta este format din patru companii românești care, încă din anul 1994, dezvoltă soluţii orientate către client. Cu peste 45 de membri în echipă, oferim servicii de contabilitate, audit, consultanță fiscală, servicii de salarizare și de lichidare, idei inovatoare care sa îi ajute pe clienţii noştri în abordarea corectă a actualului mediu de afaceri, ce se află într-o continuă şi rapidă schimbare. Portofoliul nostru include clienți dintr-un spectru larg de sectoare de activitate: transport, energie regenerabilă, servicii profesionale, tehnologie, construcții, producție, industria de retail si de energie, imobiliar, pharma.
Despre BusinessMark Event Management
BusinessMark Event Management este divizia BusinessMark de organizare evenimente personalizate pentru clienți și de asigurare a suportului logistic. BusinessMark oferă posibilitatea construirii de evenimente B2B pentru companii, evenimente gândite și planificate împreună cu fiecare client astfel încât să respecte linia de comunicare și strategia de business ale companiei. Oferim consultanță și suport în implementare în ceea ce privește obiectivele strategice și de business stabilite pentru eveniment și asigurăm managementul evenimentului, acoperind aspectele ce privesc logistica, producția, dar și optimizarea bugetului.