Joi, 20 octombrie 2022, la Palatul Alexander din Suceava a avut loc cel de-al doilea Eveniment de Conștientizare al Campaniei #CurajulNUareGEN desfășurat de Asociația GO-AHEAD împreună cu Asociația Școlară Suceveană pentru Educație și Dezvoltare în cadrul proiectului EDURIGHTS4GIRLS – Acces egal la educație.

În deschiderea evenimentului au luat cuvântul Alexandra Bălșeanu – Președinte Asociația GO-AHEAD, prof. Daniela Ceredeev – Inspector școlar pentru disciplina religie, purtător de cuvânt Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Dana Jigman – Manager de proiect și Maria Teodoreanu – Președinte Asociația Școlară Suceveană pentru Educație și Dezvoltare. Evenimentul a fost moderat de jurnalista Mădălina Samoilă.

Speakerii principali ai evenimentului Alina Donici – Managing Partner Artesana, Elisabeta Moraru – Country Manager Google România, Tedy Necula – Regizor, Dalisa Strugariu – Responsabil tehnic Active Citizens Fund România, Adrian Păduraru – Actor, Daniel Barbu – Senior Security Manager, Adobe România, Georgiana Mălina Tănase – Psihoterapeut, Fabrica de Emoții și Angela Zarojanu – Director Teatrul Matei Vișniec din Suceava au transmis mesaje de motivație, curaj și determinare adresate elevilor, părinților și cadrelor didactice prezente la eveniment.

În cadrul evenimentului a avut loc și ceremonia de acodare a premiilor aferente concursului din cadrul campaniei #CurajulNUareGen, organizată în cele 7 licee din județul Suceava.

Directorul de Fundraising al Asociației GO-AHEAD, Adeline Duca, a transmis mesajul de încheiere al evenimentului, prezentând de asemenea Obiectivul Campaniei de strângere de fonduri #CurajulNUareGen, lansată în cadrul evenimentului: Asociația GO-AHEAD și-a propus ca până în anul 2030 să ofere ore de dezvoltare personală tinerilor și profesorilor din toate liceele tehnologice din România, creând astfel o comunitate de susținere în jurul acestora și un cadru sigur în care ei să se poată exprima fără teamă, să fie ascultați și cu adevărat înțeleși.

Proiectul EDURIGHTS4GIRLS – Access egal la educație este derulat de către Asociația GO-AHEAD, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Neamț și cu Asociația Școlară Suceveană pentru Educație și Dezvoltare cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanţat de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este creșterea capacității nivelului de conștientizare și aplicare a drepturilor omului, în special a celor legate de problematica de gen și accesul/ dreptul la educație prin măsuri specifice de dezvoltare personală, consiliere, terapie de care beneficiază cel puțin 480 de eleve și 210 cadre didactice din 15 unități de învățământ din județele Neamț și Suceava, precum și acțiuni extinse de conștientizare, monitorizare, advocacy de care beneficiază peste 2000 de persoane – elevi, părinți, profesori, actori din comunitățile vizate.

Despre Programul Active Citizens Fund România
Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.

Banner SapunulCheia.ro