Denumit si nevrita nervului ulnar (cubital) sau neuropatia de compresiune a nervului ulnar la cot, sindromul de tunel cubital este o afectiune caracterizata prin compresia nervului cubital intr-o zona a cotului numita tunel cubital.
Este a doua cea mai intalnita mononeuropatie nontraumatica, prima fiind sindromul de tunel carpian.
Nervul ulnar, cunoscut si sub denumirea de nerv cubital, este unul dintre cei mai importanti nervi ai membrului superior. Acesta trece prin spatele cotului, mai exact printr-un sant osos denumit tunel cubital, format din olecran si epicondilul humeral medial si acoperit de fascia muschiului flexor ulnar al carpului.
De ce apare sindromul de tunel cubital?
Poate sa apara din cauza compresiei, intinderii sau iritatiei nervului ulnar in zona cotului. Cand nervul cubital este comprimat sau prins, se poate inflama, ducand la o varietate de simptome.
Exista cativa factori care favorizeaza compresia nervului ulnar la nivelul cotului, printre acestia numarandu-se:
-
microtraumatismele repetate ale cotului;
-
vibratiile la nivelul cotului cand acesta este in pozitie de flexie;
-
mentinerea indelungata a antebratului pe brat intr-o flexie fortata (cum sunt, de exemplu, situatiile in care vorbim la telefon);
-
anumite afectiuni medicale, cum ar fi diabetul, pintenii ososi, chisturile ganglionare sau tumorile din tunelul cubital, acestea ducand la cresterea presiunii asupra nervului ulnar.
Simptomele sindromului de tunel cubital
Atunci cand nervul cubital este comprimat, transmiterea semnalelor sale este perturbata si limitata.
Ca urmare, apar anumite simptome specifice. In general, aceste simptome apar treptat, progresand pana la punctul in care pacientul solicita asistenta medicala. Lasat netratat, sindromul de tunel cubital poate duce la deteriorarea permanenta a nervilor in mana.
Simptomele raportate frecvent includ:
-
amorteala, furnicaturi si durere in degetele 4 si 5 (inelar si degetul mic);
-
dificultatea de a efectua miscari fine folosind mana afectata;
-
durere in interiorul cotului;
-
incapacitatea de a apropia degetul mic de mana;
-
absenta sensibilitatii la nivelul degetelor 4 si 5 (in cazuri avansate, cand nervul ulnar este extrem de afectat);
-
atrofii ale spatiilor interosoase ale mainii cauzate de scaderea volumului muschilor intrinseci – amiotrofie. Acest lucru va determina modificarea miscarilor mainii intr-un mod caracteristic.
Diagnostic
Inca de la primele simptome, pacientul trebuie sa se adreseze unui medic specialist in chirurgia mainii. Chirurgul este cel care va stabili diagnosticul final, in urma unui examen clinic (care va include si testul Froment, un test specific de evaluare a functiei nervului ulnar) si a unor teste paraclinice. Tot el va recomanda tratamentul adecvat, va efectua interventia chirurgicala daca aceasta este necesara si va urmari recuperarea postoperatorie.
Tratament
In stadiile incipiente, tratamentul este medicamentos, incluzand antiinflamatoare nesteroidiene sau corticoizi. Pacientii care prezinta boala in stadiu avansat pot sa se trateze doar chirurgical. Operatia consta in eliberarea nervului ulnar de sub fascia muschiului flexor unlnar al carpului, in unele cazuri fiind nevoie, de asemenea, de transpozitia nervului ulnar anterior de epicondilul humeral medial.
Pacientii trebuie sa stie ca, cu cat se opereaza mai devreme, cu atat vor avea parte de o recuperare postoperatorie mai usoara. In urma operatiei, nervul isi va relua activitatea de conducere, iar simptomele vor disparea treptat.
Una dintre clinicile specializate in chirurgia mainii este Bestetic.ro, unde orice problema, precum Sindromul de tunel cubital sau sindromul de tunel carpian, poate fi rezolvata rapid.