Se intampla des sa nu puteti savura o bautura rece sau calda, dulciuri, alimente acrisoare sau chiar si o luati gura de aer rece in sezonul racoros fara sa simtiti cum dintii par strabatuti de un curent electric? Daca medicul exclude alte cauze (spre exemplu, carii) atunci este probabil sa fie vorba despre sensibilitate dentinara. Doamna doctor Mihaela Dan, specialist ortodont in cadrul Clinicii Orto-Implant Expert, explica posibilele cauze ale afectiunii si ce este de facut pentru a reduce disconfortul creat.

Sensibilitatea dentara poate deveni o problema frustranta pentru cei care se vad obligati sa evite alimentele calde sau reci din cauza disconfortului de care ar putea avea parte. In plus, anumite activitati banale de ingrijire, cum ar fi periajul sau folosirea atei dentare, pot provoca dureri ascutite si temporare in dinti. Din pacate, in unele cazuri exista inca din nastere predispozitia spre a dezvolta aceasta problema, care isi poate face aparitia la orice varsta.

Ce este sensibilitatea dentinara

„Stratul exterior al dintilor (smaltul) sau al radacinii (cementul) sunt compacte si acopera stratul interior (dentina), mai poros, deoarece este strabatut de terminatii nervoase foarte fine. Sunt situatii in care, din nastere, smaltul sau cementul nu acopera dentina, de obicei langa nivelul gingiei sau situatii in care acestea s-au uzat (cand periajul este foarte agresiv) sau forte anormale transmise adupra dintilor au facut ca stratul subtire de smalt sa sara, descoperind dentina. Astfel se creeaza premisele aparitiei sensibilitatii dentare”, explica doamna doctor Mihaela Dan, specialist ortodont.

Optiuni de tratament a sensibilitatii dentare

Vizita la medicul dentist este primul pas in gasirea unei solutii pentru a inlatura disconfortul instalat. Tipul de tratament va depinde de ceea ce cauzeaza sensibilitatea, iar medicul poate sugera una dintre urmatoarele tratamente:

1. Pasta de dinti desensibilizanta. Aceasta are la baza substante care precipita, blocand canalele poroase din dentina, prin care trec terminatiile nervoase. Desi nu functioneaza la toate persoanele, nu trebuie abandonata dupa cateva incercari, deoarece numai folosirea ei pentru un timp indelungat poate aduce rezultate.

2. Lacuri protectoare desensibilizante. Medicul stomatolog poate aplica la nivelul dintilor sensibili un lac care sa blocheze porozitatile dentinare. Acestea se pot uza cu timpul la periaj si trebuie reaplicate periodic.

3. Aparat dentar pentru corectarea ocluziei anormale sau gutiera pentru bruxism. Tratamentul ortodontic va proteja smaltul de fortele anormale care determina pierderea prismelor de smalt si expunerea dentinei la factorii externi agresori.

4. Schimbarea tehnicii de periaj. Este cunoscut faptul ca periajul foarte agresiv toceste smaltul aflat in strat mai subtire langa gingie sau cementul de pe radacina. Pentru a determina daca tehnica de periaj este prea agresiva trebuie observata periuta de dinti; daca perii se indreapta in mai multe directii, acest lucru inseamna ca tehnica de periaj nu este una potrivita.

“Trebuie sa avem atentie, insa: ocolirea in timpul periajului a zonelor sensibile poate avea un efect invers celui dorit, prin agravarea simptomelor deoarece resturile alimentare si placa bacteriana care nu vor fi indepartate se decompun in acizi care ataca smaltul, cementul si dentina, facandu-le si mai poroase”, explica specialistul ortodont.

5. Tratamentul retractiilor gingivale. Zonele de gingie retrasa care descopera radacina, indiferent de motiv, trebuie tratate inlaturand intai cauza, iar apoi facand grefe de gingie care sa protejeze dintele.

6. Evitarea alimentelor si bauturilor acide. Acizii scot calciul din dinti, asadar prezenta lor sub orice forma agreseaza intens dintii, producand sensibilitate dentara. “Bauturile carbogazoase, muraturile, citricele etc., consumate putin cate putin, mentin timp indelungat un pH scazut la nivelul gurii. Este recomandata evitarea consumului lor sau clatirea cu apa imediat dupa consum, pentru a reduce impactul negativ pe care aceste alimente il au asupra dintilor”, recomanda doamna doctor Mihaela Dan.

Foarte important este ca vizita la stomatolog sa nu fie amanata tocmai din cauza durerii dentare. Ignorarea problemelor poate face ca lucrurile sa se inrautateasca, astfel incat cea mai buna alegere este consultarea specialistului la primul semn ingrijorator si efectuarea unui control de rutina de doua ori pe an. Ingrijirea corecta a dintilor si vizita periodica la medicul dentist ne vor ajuta sa tinem departe orice disconfort dentar.

Banner SapunulCheia.ro