Comunicat de presă
Asociația Română de Terapii Expresive anunță începerea celei de a 3 a ediție a proiectului „Conturează viitorul – art terapie Phronetik®”. Proiectul a fost ales printre câștigătorii ediției 2019 a Programului MOL pentru sănătatea copiilor.
Art terapia implică utilizarea artelor vizuale și procesul de creație ce are loc în cadrul relației terapeutice, pentru a sprijini, menține și a îmbunătăți starea de sănătate psihosocială, fizică, cognitivă și spirituală a persoanelor de toate vârstele (Cathy Malchiodi). În art terapie procesul este mult mai important decât produsul final. Scopul folosirii artei și a materialelor vizuale in terapie nu este acela de a crea ceva ce poate fi expus (însă nu este exclus acest lucru).
Art terapia folosește materialele artistice ca instrumente prin care copiii se pot exprima într-un mod creativ, în cadrul unor ședințe individuale dar și de grup, prin care se stimulează și eliberează forțele biologice și inconștiente în vederea auto-vindecării persoanei.
Proiectul vizează copii cu vârste cuprinse între 6-15 ani, cu probleme psiho-emoționale – copii cu tulburări din spectru autist. Anul acesta ii avem ca parteneri pe profesionistii Asociației de Intervenție Terapeutică pentru Copii și Familie Activity si copii care beneficiază de serviciile lor.
Rezultatele urmărite în cadrul proiectului sunt:
peste 260 de ședințe individuale de art terapie sustinute de un art terapeut Phronetik® în supervizare în cadrul Asociației Române de Terapii Expresive și Wiener Schule fur Kunsttherapie (WSK), Austria.
consilierea a 10 copii cu tulburări din spectrul autism și ADHD timp de cel puțin 6 luni;
promovarea psihoterapiei Phronetik®, ca terapie cu rezultate eficiente în susținerea copiilor și tinerilor cu tulburări din spectrul autist și ADHD;
organizarea de întâlniri educative cu profesionisti care au urmat o formare in art terapie cu scopul de a transfera cunoștințele specifice de art terapie în lucrul cu copiii acești copii către alți art terapeuți;
un atelier adresat specialiștilor din domeniul tratării, educării și îngrijirii copiilor și tinerilor aflați în situații de risc (psihologi, educatori, terapeuți, psihiatri etc)
distribuirea de pliante de informare despre terapie și despre beneficiile acesteia în tratarea și susținerea copiilor/tinerilor cu tulburări din spectrul autism și ADHD;
includerea rezultatelor ședințelor de art terapie Phronetik® în diverse lucrări ce vor fi prezentate la diverse conferințe de specialitate naționale și internaționale.

Perioada de implementare: decembrie 2019 – august 2020

Proiectul a fost sprijinit de Fundația pentru Comunitate și MOL România prin Programul MOL pentru Sănătatea Copiilor

Banner SapunulCheia.ro