Privind puțin mai departe de banii pe care îi pot câștiga din Youtube cei care se apucă serios de treabă, vloggingul este o meserie în adevăratul sens al cuvântului. Munca din spatele unui clip de câteva zeci de minute trebuie apreciată prin prisma efortului depus, având în vederea calitatea din ce în ce mai bună a conținutului video cu care ne intersectăm. Mia mult decat atât, vloggingul transformă vieți, de o parte și de cealaltă a camerei. 

 

Un cunoscut vlogger din România susținea la un moment dat faptul că această meserie l-a scos cu totul din zona sa de confort, pentru că fuga zilnică după un conținut de calitate l-a făcut să iasă mai mult din casă, să își facă planuri bine structurate, să construiască rezultate frumoase. Vloggerii schimbă lumea, iar această schimbare se întâmplă chiar acum. Iar pentru ca “acele” rezultate nu pot fi obținute doar cu un simplu smartphone, iată care sunt cele mai importante accesorii pentru vlogging: 

  1. Accesorii esentiale pentru vloggeri: Microfonul

Userii fug de o calitate slabă a sunetului, pentru că nimeni nu poate rezista în fața unui clip (oricât de interesant ar putea părea), dacă zgomotele de fundal, vocea “înfundată” sau respirația ușor de sesizat bruiază mesajul clipului. Un studiu realizat recent arată faptul că cei care consumă un astfel de conținut pot trece mai ușor peste o calitate video slabă decât peste un sunet ce lasă de dorit. De aceea, vloggerii de succes investesc în calitatea sunetului, prin achiziționarea unui microfon extern. Ca metodă alternativă de înregistrare a sunetului, se poate opta și pentru un recorder portabil. 

NU MIZA PE: microfonul telefonului mobil, mai ales în cazul în care filmezi afară. 

  1. Accesorii esentiale pentru vloggeri: Trepiedul

Cei care filmează ore întregi de material, nu o fac ținând în mână camera foto. Toți marii vloggeri au pus de foarte mult timp pe lista de cumpărături un trepied (sau mai multe). Alegerea corectă a trepiedului pornește de la greutatea camerei, dar și de la locul în care va fi aceasta poziționată: dacă este plasată pe o suprafața fixă (de cele mai multe ori o masă), sau dacă aparatul va filma în timpul unei mișcări. 

NU MIZA PE: susținerea manuală a camerei video / foto / de acțiune, pentru că rezultatele lasă de dorit, din cauza unei sume întregi de factori: instabilitate în timpul mersului, amorțirea brațelor etc 

  1. Accesorii esențiale pentru vloggeri: Luminile 

Claritatea imaginii se bazează și pe vizibilitatea de care vloggerul se bucură, în timpul filmării. Nu doar camera video este singurul secret pentru o imagine de calitate, ci și sistemul de iluminat din spatele obiectivului. Evident, cei care urmăresc un clip nu vor apuca să îl vadă niciodată, însă acest sistem este întotdeauna acolo, făcându-și foarte bine treaba. De aceea, vloggerii pe care îi urmărești au mereu parte de cea mai buna lumină, chiar dacă “trag” într-un spațiu închis, fără a exista nici măcar o sursă naturală. Fără umbre inestetice pe chip, fără o lumină difuză ce poate fura din farmecul acelei filmări! Pentru rezolvarea acestor probleme, accesoriile de esențiale de vlogging sunt: lămpile LED pentru studio, circularele și chiar un kit complet de iluminare.  

NU MIZA PE: lumina caldă a corpurilor de iluminat și nici măcar pe lumina de afară (mai ales în cazul în care cerul este înnorat)

Unde poți găsi toate aceste produse de mai sus? În categoria cu aparatura pentru vlogging de la F64. Ai parte de prețuri foarte bune și produse pe măsura așteptărilor, pe care le poți comanda acasă chiar astăzi!  

  1. Accesorii esențiale pentru vlogger: Tool-ul pentru editare

Dacă vrei să te apuci de vlogging și ai pus deja pe lista de cumpărături microfonul, trepiedul și kitul pentru iluminare, găsirea unui program de editare rămâne ultima grijă a perioadei de pregătire. Dacă încă nu ai instalat un program de editare video pe laptop sau PC, tot noi îți oferim acum cele mai bune opțiuni, adică cele pe care le utilizează și cei mai buni vloggeri. Programele sinonime cu procesul calitativ de editare a clipurilor video sunt: Adobe Premiere Pro, Apple Final Cut Pro X și Sony Vegas Pro. 

NU MIZA PE: clipuri needitate, pentru că vin la pachet cu o mulțime de hibe. 

 

Acum că ai un plan de acțiune privind investițiile în vlogging pe care trebuie să le faci, intră pe site-ul celor de le F64 și comandă online cele mai bune soluții pentru realizarea clipurilor tale! 

Banner SapunulCheia.ro