Proiectul național Business rEvolution, organizat de Doingbusiness.ro, continuă in această toamnă cu 4 noi editii la Ploiești (21 septembrie), Craiova (12 octombrie), Oradea (25 octombrie) și Târgu Mureș (28 noiembrie). Într-o lume aflată în schimbare accelerată, conferințele Business rEvolution – Digitalizarea: Trend sau Tsunami? ajută antreprenorii să deslușească mecanismele transformării digitale care agită economia în general și mediul de afaceri în particular.
Evenimentele Business rEvolution au avut deja un impact asupra a mai mult de 500 de participanți, din peste 20 de industrii, care au interacționat direct cu experți si consultanți din companii de top, la edițiile organizate la Iasi, Brașov, București și Arad în perioada martie – iunie 2017. Antreprenorii și managerii români au aflat în cadrul acestor conferințe informații relevante despre cum să își dezvolte companiile, ținând pasul cu noile tendințe.
Seria de conferințe din această toamnă își propune să ilustreze modul în care lideri cu viziune din companii de succes îndrăznesc să depășească tabu-urile și convenționalul și să creeze noi modele de business. Aceștia vor impărtăși expertiza lor în materie de digital, inovație, management performant, customer experience, fidelizarea și motivarea angajaților, marketing targetat, big data, protecția datelor personale, și nu numai.
Conferințele Business rEvolution – Digitalizarea: Trend sau Tsunami? sunt structurate în două sesiuni.
- Prima sesiune este dedicată managementului performant prin inovație, iar cei mai buni experți și specialiști din companii de renume, precum și reprezentanți ai autorităților locale vor veni alături de managerii si antreprenorii prezenți la conferință cu informații relevante din mediul de business și cu exemple concrete pentru a-i ajuta în stabilirea perspectivelor privind strategia de creștere a companiilor locale, în contextul transformării digitale.
- Cea de-a doua sesiune punctează și descrie oportunitățile majore aduse de rEvoluția digitală în dezvoltarea afacerilor, de la automatizarea proceselor și activităților din companii, tendințe și strategii inovatoare în marketingul digital, până la impactul digitalizării și tehnologiei în relația cu consumatorul.
Studiile de caz și identificarea tendințelor digitale vor face trecerea spre atelierul aplicat al evenimentelor, care va aduce în atenția participanților strategiile cele mai potrivite pentru motivarea, atragerea și reținerea angajaților în era digitală.
Evenimentele vor fi moderate de jurnalistul Radu Soviani, care va prezenta raționamente alternative la scenariile comune, folosind indicatori de avertizare timpurie care conturează cadrul economic național și global pe termen mediu și lung.
„Transformarea digitală înseamnă crearea de noi oportunități. Cu toate acestea, pentru a profita de aceste oportunități, trebuie să ne schimbăm modul de a gândi cu privire la inovație, deoarece nu mai este suficient să facem conexiuni între puncte deja existente. Mai degrabă, trebuie să identificăm și să creăm altele noi. Trebuie să ne punem intrebările potrivite, înainte ca ele să fie puse de clienții noștri, sau de concurență. Trebuie să anticipăm urmatorul punct in evoluția business-ului, fără teama de eșec. Teama de eșec reprezintă o barieră în calea oportunităților” a declarat Dumitru Ion, CEO Doingbusiness.ro
,,Principala problemă a companiilor din România nu mai este doar să își găsească clienți, ci să îi satisfacă pe deplin pe cei existenți’’, este unul dintre mesajele cheie transmise și confirmate de anterprenorii prezenți la evenimentele Business (r)Evolution din prima jumătate a anului 2017. ,,De mâine vreau să fac altfel, și voi incepe cu un exercițiu de a uita modul clasic de a face afaceri’’, a fost o altă provocare pentru manageri și antreprenori lansată cadrul conferințelor Doingbusiness.ro din această primăvară.
Participarea la evenimentele Business rEvolution – Digitalizarea: Trend sau Tsunami? este gratuită (în limita a doi reprezetanți pentru fiecare companie înregistrată), iar înregistrarea pentru evenimentele din această toamnă de la Ploiești, Craiova, Oradea și Târgu Mureș se poate face pe http://new.doingbusiness.ro/evenimente, locurile fiind limitate.
Business rEvolution este organizat de Doingbusiness.ro in parteneriat cu Telekom Romania si este sustinut de Alpha Bank, Edenred, Valoria Business Solutions.
Partenerii media ai seriei de evenimente sunt Agerpres, Transilvania Business, Jurnalul de Afaceri, Cariere, spatiulconstruit.ro, RBE Connect, Prbox.ro, CalendarEvenimente, Manpres.
Despre Doingbusiness.ro
Doingbusiness.ro este un concept de comunicare business to business, ce reunește informații despre oportunitățile din economia națională, cu prezentarea principalelor companii active în fiecare domeniu, publicațiile Romanian Business Digest și Major Companies in Romania în variante print și online, cât și alte proiecte speciale de comunicare b2b.
Serviciile noastre includ: servicii de agenție de evenimente, servicii de comunicare și direct marketing – call center, direct mailing, direct e-mailing, cercetare de piață. Doingbusiness.ro este organizator al seriilor de evenimente proprii: CEO Conference, Business to more Business, IMM ReStart, Emerging Europe Energy Summit și Emerging Europe Investment Summit.
Mai multe detalii despre evenimentele organizate în 2015 de Doingbusiness.ro sunt disponibile aici. Mai multe detalii despre evenimentele organizate în 2016 de către Doingbusiness.ro sunt disponibile aici.